Exigențe, performanțe, metode de testare pentru viziere care asigură protecție împotriva arcului electric. ASTM-F-2178-12: Metodă standard de testare pentru determinarea indicelui de descărcare a arcului electric și specificație standard pentru produsele de protecție a feței.

Această normă stabilește metoda de testare care permite stabilirea nivelului de atenuare a zgomotului (NRR Noise Reduction Rating) a unui aparat auditiv de protecție, în conformitate cu normele EPA (US Environmental protection Agency – Agenția pentru protecția mediului din SUA). De asemenea, reglementările sunt conforme cu 29CFR 1910.95, programul de conservare a auzului.

OBLIGATORII

Tipul 1: Forța de impact transmisă la capac nu trebuie să depășească 4 450 N atunci când un impact de 3,6 kg (8 lb) este aruncat la o viteză de 5,5 m/s (metri pe secundă).

Penetrație: Un penetrator de 1 kg nu trebuie să intre în contact cu capul fals la o viteză de 7,0 m/s.

Inflamabilitate: casca nu trebuie să ardă cu emisie de fl acără timp de mai mult de 5 secunde după ce fl acăra a fost retrasă.

Rezistență electrică: încercare de probă la 20.000 de volți pentru clasa E sau 10.000 de volți pentru clasa G. Clasa C nu oferă nicio protecție împotriva pericolelor electrice.

Tipul 2: În plus față de cerințele de tipul 1, protecția capului de tip 2 trebuie să îndeplinească, de asemenea, următoarele.

Atenuarea energiei: accelerația nu trebuie să depășească 150 g în cazul unei căderi pe calotă și în lateral, folosind un cap-manechin de 5 kg la 3,5 m/s.

Penetrarea laterală: în față, în spate și în lateral, un penetrant de 1 kg nu trebuie să intre în contact cu capul-manechin la o viteză de 5,0 m/s.

OPȚIONALE

ANSI/ISEA Z89.1 4 opțiuni: temperatură scăzută (LT), temperatură ridicată (HT), poziție de uzură inversă și vizibilitate ridicată.

Standardul EN ISO 374-5 stablește cerințele referitoare la mănușile destinate pentru protecția utilizatorilor împotriva microorganismelor (mucegai și bacterii, opțional viruși) și modalitățile de testare.

Penetrarea mucegaiului și bacteriilor (test efectuat conform standardului EN374-2): În cursul testului se examinează rezistența la apă și aer a mănușilor.

Penetrarea virușilor (testat conform metodei B a standardului ISO 16604): Procedura asigură stabilirea rezistenței la penetrarea agenților patogeni transmiși prin sânge.

– Testul utilizează bacteriofagul Phi-X174.

Exemple de aplicaţie:

Având în vedere că în fiecare caz domeniul de utilizare este determinant, de multe ori mănușile trebuie să dispună de mai multe calități pentru a corespunde cerințelor de protecție. Din acest motiv, este foarte importantă luarea în considerare a domeniilor de utilizare din instrucțiunile de utilizare și a rezultatelor testelor efectuate în laborator. Totodată, este recomandat să se stabilească, prin teste preliminare, dacă mănușile corespund sau nu utilizării planificate, având în vedere că condițiile de la locul de muncă pot diferi de condițiile testului tipizat în ceea ce privește temperatura, uzura și deprecierea.

Standardul ISO 18889 specifică exigențele referitoare la mănușile de protecție pentru operatorii care manevrează pesticide și muncitorii care intră în contact cu acestea după aplicare.

Mănușile din clasa G1 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este relativ scăzut. Aceste mănuși nu sunt adecvate unei utilizări cu pesticide concentrate, nici în cazurile de risc mecanic. Mănușile din clasa G1 sunt cel mai adesea de unică folosință.

Mănușile din clasa G2 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este mai ridicat. Acestea sunt adaptate utilizării cu pesticide diluate și pesticide concentrate. Mănușile din clasa G2 respectă și cerințele minime de rezistență mecanică, fiind astfel potrivite pentru activități care necesită mănuși cu o rezistență mecanică de bază.

Mănușile din clasa GR nu protejează decât palma și sunt destinate muncitorilor care intră în contact cu reziduurile de pesticide uscate sau parțial uscate prezente pe suprafața plantei după aplicarea pesticidelor.

Standardul EN ISO374-1 stabilește cerinţele de performanţă referitoare la mănuşile destinate pentru protecţia utilizatorilor împotriva produselor chimice periculoase.

• Penetrare (testat conform standardului EN374-2): Introducerea aerului și apei prin porozităţile, cusăturile, micro-găurile sau alte imperfecţiuni prezente în materialul mănuşii de protecţie, în vederea testării impermeabilității acesteia.

• Degradare (testat conform standardului EN374-4): Determinarea rezistenței materialelor la degradarea prin contactul continuu cu produsele chimice periculoase.

• Permeaţie (testat conform standardului EN374-3 sau EN16523): Proces prin care un produs chimic se difuzează prin materialul unei mănuşi de protecţie la scară moleculară prin contact continuu.

Versiunea EN ISO a standardului EN374-1 a introdus noțiunea de 3 tipuri de protecție împotriva permeației de produse chimice:

- Tip A: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 2 pentru 6 produse chimice de test selectate din lista de produse chimice determinată în standard.

- Tip B: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 2 pentru 3 produse chimice de test selectate din lista de produse chimice determinată în standard.

- Tip C: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 1 pentru 1 produs chimic de test selectat din lista de produse chimice determinată în standard.

Norma EN511 defineşte exigenţele şi metodele de testare ale mănuşilor de protecţie împotriva frigului transmis prin convecţie sau conducţie până la - 30°C (Opțional până la -50 ° C). Acest frig poate fi legat de condiţiile climatice sau de o activitate industrială.

Pe parcursul alegerii unei mănuși de protecție contra frigului trebuie luate în considerare mai multe aspecte, ca de exemplu temperatura mediului, starea sănătății persoanei, durata expunerii, nivelul de activitate, etc.

Norma EN407 precizează metodele de testare, exigenţele generale, nivelurile de performanţă termică şi marcarea mănuşilor și a manșetelor de protecţie împotriva căldurii şi/sau focului. Ea se aplica tuturor mănuşilor care trebuie să protejeze mâinile împotriva căldurii şi/sau flăcărilor în una sau mai multe din urmatoarele forme: foc, căldura de contact, căldura convectiva, căldura radianta, mici proiecții de metal topit sau proiecții mari de metal topit.

Dacă produsul pretinde rezistență la inflamabilitate, pictograma va fi următoarea                    

Dacă produsul nu pretinde nicio rezistență la inflamabilitate, (0 sau X), pictograma va fi următoarea                                                                                                                                                          

Standardul de referință nu se va aplica în sine, ci exclusiv împreună cu standardul care conține cerințele privind performanțele de protecție.

• Să respecte inocuitatea (pH, volum de crom VI, etc).

• Să respecte graficele de marime (a se vedea tabelul de mai jos).

• Să evalueze dexteritatea, respirabilitatea și confortul.

• Să respecte instrucțiunile de marcare, informare, identificare.

Norma EN388 se aplică tututor tipurilor de mănuși de protecţie în ceea ce privește agresiunile fizice și mecanice prin abraziune, tăiere prin tranşare, perforare și deșirare. După versiunea 2016 a standardului, au apărut performanțe opționale noi.

Rezistența la impact pe zona metacarpiana : în cazul în care este specificată această performanță, apare marcajul „P”.

Exemplu de marcare:

4233X P

Exemplu de marcare:

4543D sau 4X43D

Tăiere cu lamă, 2 metode de testare:

EN388 6.2.:Pentru riscuri de tăiere mici spre medii. O lamă circulară căreia i se aplică o forță constantă de 5N, se deplasează înainte și înapoi până când eșantionul este tăiat. Se măsoară numărul de cicluri efectuate și i se atribuie nivelul corespunzăt

EN ISO 13997: Pentru materialele care tocesc lama în timpul testului EN388 6.2 și/ sau deosebit de rezistente, pentru riscurile de tăiere ridicate. O lamă dreaptă efectuează o singură deplasare de 20 mm cu o forță de 2N, testul este reluat cu o forță diferită de câte ori este necesar, până când eșantionul este tăiat. Este atribuit un nivel corespunzător forței necesare pentru a tăia eșantionul. Această metodă reprezintă situațiile de utilizare care prezintă un risc ridicat de tăiere.

Standardul EN ISO 10819 specifică cerințele de performanță pentru atenuarea vibrațiilor prin intermediul mănușii. Materialul de reducere a vibrațiilor trebuie să îndeplinească și cerințele de grosime și consistență. Trebuie remarcat faptul că aceste mănuși pot reduce dar nu elimina riscurile pentru sănătate asociate cu expunerea la vibrații transmise mainilor.

Factorul de transmisie a vibrațiilor în benzile de frecvență de o treime de octavă de la 25 la 200Hz trebuie să fie egală sau mai mică de 0,90. Cea calculată în benzi de frecvență de o treime de octavă de la 200 la 1250 Hz trebuie să fie egală sau mai mică de 0,60.

Specificaţiile eşalonului de numere şi ale cerinţelor legate de factorul de transmisie al filtrelor de protecție împotriva radiațiilor solare, uz industrial.